A AJUTA COPIII PRIN POVEŞTI

Adesea copiii cunosc, în sinea lor, lucrul de care au nevoie. Dar nu vor ca acesta să fie rostit. El trebuie scos la iveală printr-o înţelegere lăuntrică. Atunci îi spunem copilului anumite poveşti care îl ajută să depăşească o dificultate. îi spunem poveşti în aşa fel încât ne contopim cu buna lui înţelegere, plini de iubire, ca persoane de încredere.

Mai trebuie avut în vedere ceva: inconştientul nu cunoaşte negaţia. Când părinţii îi spun copilului: „ai grijă să nu cazi”, sufletul aude „ai grijă să cazi”. Cuvântul „nu” nu se aude în suflet. Aici ajută să rostim astfel de fraze în mod afirmativ, fără cuvântul „nu”. De exemplu: „ai grijă de tine”, „mergi cu bine spre scoală”, „umblă cu grijă cu cuţitul”. De aceea este important ca frazele din poveştile spuse copiilor să fie formulate afir­mativ.

 ROBINETUL PICURĂ

 Părinţii au uneori probleme cu copiii mărişori care mai fac încă în pat. Acestor copii le putem spune poveşti în care inserăm mici scenete.

De exemplu un robinet este strâns sau un jgheab este reparat.

De pildă Scufiţa Roşie ajunge la bunicuţă şi observă că jgheabul curge. Atunci îşi spune în sinea ei: „mai întâi trebuie să rezolv asta”. Se duce în magazie, ia puţină smoală, se urcă pe scară, acoperă gaura din jgheab şi abia apoi intră la bunicuţă.

Ori, la Albă ca Zăpada vine unul dintre pitici şi se plânge că noaptea trecută a plouat prin acoperiş şi dimineaţa s-a trezit ud leoarcă.

Albă ca Zăpada îi spune: „Rezolv eu problema cât ai bate din palme”. Când piticii sunt plecaţi la lucru ea se suie pe scară, vede că o ţigla este deplasată şi o aşează la loc. Seara, când piticul se întoarce, este prea obosit ca să mai întrebe de acoperiş. A două zi de dimineaţă uită din nou, pentru că acoperişul fusese reparat.

Un tată a cărui fiică mai făcea în pat i-a povestit seara astfel de istorioare şi ele au acţionat imediat. A doua zi patul fetiţei era uscat.

Dar, cu această ocazie tatăl a mai experimentat ceva aparent miraculos. Mai înainte, când îi spunea fetiţei poveşti, ea era atentă ca el să le rostească întocmai de fiecare dată, fără a scoate sau a adăuga nimic. Numai că la această ultimă inserare a unei mici scenete, fetiţa nu a protestat, ci a acceptat- o ca pe ceva de la sine înţeles. De aici observăm cum sufletul copiilor, care ştie ceva pentru sine, intră în legă­tură cu cel care povesteşte. El doreşte rezolvarea prob­lemei fără că aceasta să îi fie rostită cu glas tare, astfel încât copilul să adopte noua atitudine prin înţelegere tacită şi încurajare.

In mod sigur, copilul a perceput ceea ce tatăl dorea să-i spună, altminteri efectul nu ar mai fi apărut.

Nespunând problemei pe nume, tatăl a respectat ruşinea copilului. Copilul a observat, a simţit că tatăl se poartă atât de delicat cu el şi astfel a putut să reacţioneze.

Copilul ştie că face în pat. Nu trebuie să-i povestim asta. Mai ştie şi că nu trebuie să facă în pat. Nimeni nu trebuie să-i spună asta. Dacă îl sfătuim sau îl confrun­tăm direct cu problema, se va simţi umilit.

Iar dacă sfat­ul este urmat, stima de sine a părinţilor creşte, însă cea a copilului scade. El se apără împotriva acestei scăderi a stimei de sine prin aceea că nu urmează sfatul. Tocmai pentru că i-am dat un sfat, copilul e nevoit să nu facă întocmai, pentru a-şi salva demnitatea.

Demnitatea este lucrul cel mai important pentru om, chiar şi pentru un copil. El va urma de bunăvoie sfatul doar dacă simte în acesta o iubire adâncă .

 

Bert Hellinger

 

Să fim sănătoşi şi veseli, dragii mei cititori!

Psihoterapeut integrativ/Psiholog clinician Adina Gîdiuţă

Brăila, Calea Călăraşilor, 161, CONCIVIA

Telefon: 0748225151/ 0736277687

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.