SUICIDUL-UN SUBIECT TABU?

Când ți-ai cumpărat pușcă săptămâna trecută ți-ai spus că nu o vei folosi niciodată.Ai vrut să o ai „doar în caz că lucrurile nu se îmbunătățesc”. Ai pus-o în garaj, unde n-o poate vedea soția ta.

Dar te-ai gândit la ea în fiecare zi, aproape în fiecare ora. Este micul tău secret.Nu i-ai spus nici doctorului de ea. Ți-ar lua-o sau te-ar interna. Acum, dacă medicamentele nu te ajută, tot mai ai o cale de ieșire. Suferința cu care trăiești de atâta timp ar lua sfârșit. Tot ce ai de făcut este să apeși pe trăgaci.

 

În deceniul trecut, suicidul era a o opta sau a noua cauză a mortalităţii din Statele Unite, fiind responsabil pentru mai mult de treizeci de mii de morți în fiecare an.  Astăzi suicidul este a treia cauză a morții printre adolescenți și tinerii adulți. Dacă citești un ziar despre crimele care se întâmplă în fiecare zi, vei fi surprins să afli că rata de suicid este cu mult mai mare decât cea a omuciderilor.

Suicidul este curmarea intenționată a propriei vieți. Suicidul nu este neapărat un semn de tulburare psihică dar de cele mai multe ori este. Este o alegere pe care o faci atunci când nu mai vezi nicio altă soluție. Tulburarea psihică poate determina o persoană să se simtă fără speranța, să neglijeze celelalte posibilități și să vadă suicidul ca pe o cale dezirabilă de scăpare.

Cei care reușesc să să se sinucidă o fac de obicei de la prima sau a două încercare. Cei mai mulți dintre cei care se sinucid transmit unele semne cum că vor să facă asta. Spre exemplu,o persoană care se gândește să se sinucidă fie o spune în mod direct, fie vorbește despre cedarea bunurilor sale și mutarea într-un loc mai bun. Încetează să-și mai facă planuri de viitor. Spune că nimic nu mai are vreo importantă. Încheie angajamentele profesionale și personale și scrie scrisori care să fie deschise la o anumită dată. Doar aproximativ 6% din tentativele de suicid reușesc, dar toate declarațiile și actele suicidare ar trebui considerate semne de alarmă.Cei mai mulți dintre oamenii care încearcă să se sinucidă cu adevărat vor să moară atunci și nu caută să atragă atenția celorlalți.

Există anumite grupuri de oameni care au un risc deosebit de suicid. Rata suicidului este foarte mare la persoanele în vârstă, mai ales la bărbații albi în vârstă. Femeile încerca să se sinucidă mai des decât bărbații dar bărbații reușesc mai mult decât femeile. Riscul este mult mai mare atunci cad ești necăsătorit sau locuieșți singur, sau dacă eșți șomer. Eșți mult mai predispus să te sinucizi dacă eșți deprimat și ai sentimente anxioase, de disperare și vinovăție. De asemenea, consumul de alcool și droguri crește riscul tentativelor de suicid.

SUICIDUL ESTE OBIȘNUIT ÎN CAZUL DEPRESIEI MAJORE

Aproximativ una din șase persoane cu depresie netratată reușește să se sinucidă. Dacă nu ai avut niciodată depresie este greu să-ți imaginezi cum e să te simți atât de rău, încât să vrei să te sinucizi. Chiar dacă ai vrut să o faci, mai târziu, când ajungi să te simți mai bine, îți va fi greu să înțelegi și să îți reamintești acele sentimente. Cum au putut să se înrăutățească lucrurile într-atât?

Când suferi de depresie, te simți rău și nu poți să-ți imaginezi că-ți va mai fi vreodată bine. Persoana care își dorește ca viața ei să ia sfârșit nu mai are grijă de sănătatea sa sau are comportamente riscante, fără a mai pune preț pe viitor.

Cei mai mulți sunt nehotărâți și și-ar dori să se poată gândi la o altă soluție. Nu vor să-i supere pe cei din familie sau pe cei care depind de ei.

Din nefericire, familia și psihiatrii nu pot spune cine va încerca să se sinucidă și cine nu; posibilitatea tentativei de suicid trebuie luată în calcul în cazul oricărei persoane foarte deprimate.

Suicidul este un subiect tabu, despre care cei mai mulți dintre noi se feresc să discute. Uneori este greu chiar și să citim despre asta. Cu toate acestea, persoana deprimată care s-a gândit să-și facă rău se va simți ușurată atunci când este întrebată despre acest lucru. Poate fi o mare ușurare să descopere că există și alți oameni care au astfel de gânduri atunci când sunt deprimați și care au trecut peste acest obstacol.

CUM SĂ TE ADAPTEZI GÂNDURILOR SUICIDARE

Dacă te gândești să îți faci rău în vreun fel, trebuie să spui imediat familiei și medicului, pentru ca aceștia să te poată ajuta până ce treci de perioada dificilă. Deși depresia ta pare că o să dureze veșnic, este foarte probabil să treacă în timp, cu ajutorul tratamentului medicamentos și psihoterapeutic. După ce te vei simți mai bine, te vei uita în urmă și vei fi bucuros că nu te-ai dat bătut. Chiar și când stresul pare copleșitor, acordă-ți timp de gândire și discuta cu ceilalți despre problemele tale. Vei vedea că le poți rezolva una câte una.

Dacă o persoană la care ții este deprimată, unul din cele mai importante roluri ale tale este de a o susține atunci când are senzația că viața a copleșit-o. Este firesc să întrebi pe cineva apropiat dacă se gândește la moarte.

Deși cei mai mulți dintre noi se tem să pună astfel de întrebări, nu există nicio dovadă că, întrebați dacă au asemenea gânduri, oamenii vor pune în act tentative de suicid. Întrebați, se vor simți înțeleși și iubiți. Este cumplit să te gândești să-ți pui capăt zilelor, nu numai din cauza naturii îngrozitoare a actului în sine, dar și pentru că, cel mai adesea, eșți singur cu gândul tău.

Ar trebui să iei foarte în serios orice aluzii făcute de persoană iubita. Cineva care se gândește la suicid poate face doar afirmații indirecte despre încheierea propriilor afaceri sau că nu va mai fi în preajma în viitor. Cel mai bine ar fi, în acest caz, să-l poți încuraja să mearga la doctor sau la urgență; ar trebui să-i spui cât de importantă este viața lui pentru tine și pentru ceilalți. Ar trebui să îndepărtezi armele și pastilele din casă, împreună cu orice fel de alte obiecte care le-ar putea folosi la o tentativă de suicid.

Dacă persoană iubita are copii pe care îi îngrijește, ar trebui să te asiguri că aceștia sunt în siguranță. Uneori copiii mici sunt în pericol pentru că, înainte de a se sinucide, unii au încercat să-și ucidă copiii, pentru a-i cruța de durerea de a trăi.

Responsabilitatea de a salva viața cuiva poate constitui o povara pe care n-ai vrea să o duci singur. Poți suna la o linie telefonică pentru suicid, la un cabinet psihoterapeutic sau la un grup de sprijin. De asemenea, îi poți implica și pe ceilalți membri de familie și pe prieteni.

Dacă persoană iubita se sinucide, mai mult decât probabil că vei face un doliu. De asemenea vei fi furios pe ea și pe cei care au tratat-o sau au avut grijă de ea. Te vei simți vinovat pentru că nu ai putut preveni dispariția omului drag. Poți fi traumatizat din cauza șocului; este bine să-ți reaminteșți că suicidul poate fi adesea prevenit, că este rezultatul nefericit al unei afecțiuni grave, și nu un eșec personal al tău sau al victimei. Ți-ar putea face bine să consulți un terapeut. Riscul de suicid este de două ori mai mare în cazul membrilor de familie a victimei unui suicid și ar trebui să iei măsurile necesare pentru a reduce posibilitatea că tu sau ceilalți membri care ați supraviețuit să nu ajungeți voi insivă victime.

James Whitney Hicks

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.