„Timpul nostru se remarcă prin minunate împliniri în domeniile înţelegerii ştiinţifice şi prin aplicarea tehnică a acestor introspecţii. Cine nu ar fi încântat de asta? Dar să nu uităm că numai cunoaşterea…
Tocmai cumpăr pâine dintr-o brutărie departe de cartierul meu.Este 19:25, se apropie ora închiderii. Nu am de ales. În fața mea, o tânără întreabă dacă nu poate lua decât jumătate dintr-o baghetă întreagă rămasă acolo. Ea precizează: „Ca să-mi fac…
Vă voi vorbi astăzi despre un subiect practic: originea şi cauza tuturor bolilor care există în lume. Ce se ascunde în spatele fiecărei boli? Maladia, indiferent de caracterul ei, are la bază…
Acum aproximativ două mii cinci sute de ani, într-un palat impunător din munții Himalaya din Nepalul de azi, trăia un rege căruia urma să i se nască un fiu. Regele avea planuri…
„Asta nu te privește pe tine!“ Vă mai amintiți cu groază această replică, pe care probabil că ați auzit-o foarte des în copilărie? Ori de câte ori adulții discutau despre ceva care copiilor li se…
Când un copil aflat în derivă este prea aproape de un vânator, o simplă mâna întinsa poate deveni un sprijin salvator. Chiar o pălăvrăgeala anodină constituie un eveniment care poate să-i schimbe…
Samantha era în clasa a cincea şi familia ei se mutase de curând. „Mi-a fost greu anul acesta să mă mut şi să-mi fac noi prieteni. La şcoala cea veche cunoşteam pe…
Când ți-ai cumpărat pușcă săptămâna trecută ți-ai spus că nu o vei folosi niciodată.Ai vrut să o ai „doar în caz că lucrurile nu se îmbunătățesc”. Ai pus-o în garaj, unde n-o…
O tânără mamă descoperă ce zace în spatele amintirii în care sora ei mai mare îi distruge o jucărie îndrăgită. Prima mea amintire este limpede ca lumina zilei. Am doi ani…
Picătură cu picătură, ca o tortură chinezească, indiferenţa distruge încet-încet dragostea. Cu fiecare act de indiferenţă, se pierde puţină iubire şi, dacă atitudinea continuă, declinul emoţional va continua până când nu mai…